SĂ DĂM CEZARULUI CE-I AL CEZARULUI!

Se spune că ce e frumos, și lui Dumnezeu îi place. Eu aș spune că ce este bine, și celui mai aprig cârcotaș îi place. Trecând lapidar peste veștile de actualitate, aflu că la Slatina transportul public va fi dotat cu autobuze electrice. Și, în mod firesc, gândesc automat că pentru municipiul nostru, oraș în care poluarea are veche faimă, un transport public ecologizat și modern nu înseamnă decât o gură de oxigen. Una mare. Pe care nu am cum să n-o punctez.

Este vorba despre un proiect derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin care se urmărește înlocuirea vechilor autobuze DIESEL cu autobuze electrice. Proiectul este implementat la nivelul mai multor municipii din țară, printre care și Slatina care va primi 8 astfel de autovehicule de transport public.

Nu
știu câtă implicare are primarul Slatinei în realizarea acestui proiect. Dar dacă
are (și, sincer, cred că are, că doar nu și-o fi amintit brusc el, Ministerul,
că mai există un municipiu prin România numit Slatina), nu pot decât să-i recunosc
meritele, să-i laud interesul și să mă bucur că s-a gândit și la plămânii
noștri, ai slătinenilor, sătui de zeci de ani de noxele mașinilor și emisiile
nocive ale marilor poluatori de pe platforma industrială (chiar dacă, zic ei, procesele
industriale sunt ecologizate).

Păi da, primare! Pentru asta merită alocarea bugetară! Pentru asta merită să plătim! (Vedeți știrea pe https://online.psd.ro/articole/social/8-autobuze-electrice-cumparate-de-ministerul-dezvoltarii-ajung-la-slatina)

. Citeste in continuare noutati de la Geta Boata in ziarul Editie-Speciala
Sursa/Editie-speciala.ro/
Geta Boata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *