Schimbări la Instagram: cum se conformează cu regulamentul UE

Instagram este cea mai nouă rețea socială care este nevoită să implementeze schimbări majore în populara platformă pentru a se conforma cu GDPR, noua legislație a Comisiei Europene pentru protejarea datelor.

GDPR sau Global Data Protection Regulation include o serie importantă de restricții destinate marilor rețele sociale. Acestea trebuie să intre în vigoare în viitorul apropiat și ține de fiecare în parte să se conformeze într-un timp cât mai scurt. Una dintre mențiunile din respectiva legislație vizează posibilitatea migrării datelor utilizatorilor de la o platformă la alta. În acest scop, ar trebui în primul rând să-ți poți descărca toate informațiile pe care le-ai urcat pe o rețea socială într-o formă sau alta.

Facebook a fost prima rețea socială care a facilitat procesul efectuării unui backup al datelor pe care le deține gigantul american despre tine. O funcție similară implementată pe Instagram a fost subiectul unor speculații în ultimele săptămâni, iar acum poate fi utilizată. Din păcate, instrumentul de Data Download nu este accesibil decât pe PC sau Mac. Nu funcționează pe telefon.

În orice caz, dacă te încântă perspectiva, accesează această adresă, autentifică-te cu numele de utilizator și parola aferente contului și inițiază o cerere de backup. Ar trebui să nu dureze foarte mult până vei descărca tot ce ai postat vreodată pe Instagram, dar vei primi un link pe mail pentru inițierea efectivă a download-ului.

O altă actualizare adusă Instagram în această săptămână ar trebui să facă viața mai facilă utilizatorilor de Instastories. De acum înainte, vei avea posibilitatea să postezi dintr-un foc până la 10 poze sau clipuri într-un Instagram Story dintr-un foc. După ce le-ai selectat, vei avea posibilitatea să le editezi pe fiecare în parte, să le atașezi tag-uri, stickere sau să le postezi direct. În orice caz, întregul proces va fi semnificativ mai facil comparativ cu procedura actuală.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *