Scrisoare deschisă către premier: Sprijiniți dreptul la un mediu sănătos

Deputatul USR, Dan Rădulescu, îi transmite, joi, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă în care îi prezintă concret soluțiile pentru a rezolva problema poluării în județul Prahova.

Scrisoarea vine ca o reacție la declarațiile recente ale premierului Viorica Dăncilă, care a susținut într-o emisiune televizată, că opoziția se discreditează când face circ în Parlament și nu propune proiecte constructive.

Redăm integral textul scrisorii:

Stimată Doamnă Prim Ministru,

Fac, prin intermediul acestei scrisori deschise, un apel transpartinic pentru un drept garantat constituțional – dreptul la un mediu sănătos, condiție esențială a dreptului la viață.

Ancorat în industria petrolului, mărginit de rafinării, municipiul Ploiești este, de mai bine de treizeci de ani, victima poluării excesive, iar starea de sănătate a locuitorilor se află într-o continuă înrăutățire.

De aproape opt luni, alături de filiala USR Prahova, am demarat o acțiune de informare a populației despre efectele nocive ale poluării. Așa că am depus peste 20 de sesizări, cereri și interpelări la Primărie, Garda de Mediu, Ministerul Mediului, Direcția de Sănătate și Agențiile de Mediu din Prahova, Buzău, Brașov, Sibiu, Galați (pentru studii comparative), am tipărit un calendar al poluării (în 10.000 de exemplare), pe care l-am distribuit inclusiv deputaților și senatorilor de Prahova, am cerut primirea în audiență la conducerile marilor poluatori, am asistat la conferințe locale și naționale, am semnat „Legea mirosurilor” și am depus o propunere de modificare a legii privind calitatea aerului. Până acum, am înregistrat trei mari victorii.

 În primul rând, deși, inițial, Direcția de Sănătate Publică răspunsese că nu există studii care să coreleze poluarea cu morbiditatea, după o nouă intervenție, presă, Facebook, la a doua interpelare, ne-a răspuns că va demara un astfel de studiu.

 A doua perioadă importantă a fost septembrie-octombrie 2017, când USR Prahova a desfășurat campania intitulată ”Semnează pentru ca Ploieștiul și împrejurimile să aibă un aer curat”. S-au strâns peste 5000 de semnături și s-au distribuit 5000 de pliante la cortul aflat în centrul orașului. Acțiunea s-a bucurat de o bună reflectare media, fiind menționată în presa locală în 20 de articole și emisiuni tv și a fost dublată din noi de interpelări adresate Consiliului Județean Prahova, Agențiilor de Mediu și Sănătate, întâlniri cu reprezentanții marilor poluatori. 

 Ultimul pas important din acest demers a fost dezbaterea publică „Prizonieri într-un oraș poluat”, de sâmbătă, 17.02.2017, prin intermediul căreia trei parlamentari: Dan Rădulescu, Allen Coliban, Cornel Zainea și un specialist recunoscut – conferențiarul universitar doctor Silviu Gurlui au dialogat cu cetățenii pentru a identifica împreună soluțiile pentru recâștigarea dreptului de a respira un aer curat în Ploiești și împrejurimi. Un aspect demn de menționat este acela că, deși toate autoritățile competente în domeniu (Primărie, Agenția de Mediu, Direcția de Sănătate, Garda de Mediu) și marile companii sancționate de Garda de Mediu (Lukoil, Unilever și OMV-Petrom) au fost invitate, niciun reprezentant nu a venit și nu s-a arătat dispus să colaboreze.
Toți cei prezenți la dezbatere, indiferent de preferințele politice, de vârstă sau convingeri personale, au adresat întrebări pertinente și au povestit, din experiența proprie, efectele nocive ale poluării asupra propriei familii, necesitatea de implicare și de a dubla demersurile legislative ale parlamentarilor USR, prin acțiuni civice.


În urma discuțiilor, angajamentele USR au fost următoarele: 
1. Monitorizarea calității aerului, indexarea depășirilor într-o “hartă a depășirilor grave” și trimiterea de sesizări către autoritățile responsabile de fiecare dată când valorile indicelui de poluare sunt cu mult peste maximele admise.
2. Demersuri pentru monitorizarea TUTUROR compușilor poluanți, inclusiv dioxina și acidul cianhidric.
3. Modificări legislative, astfel încât să existe praguri zilnice ale depășirilor limitelor maxim admise pentru substanțele poluante – actualmente, nu se iau în calcul depășirile zilnice, indiferent de gravitatea lor, deși afectează ireversibil sănătatea, ci, convenabil marilor poluatori, se calculează doar media anuală.
4. Solicitări către DSP și către Ministerul Mediului, pentru a demara studii epidemiologice, care să coreleze creșterea numărului de afecțiuni respiratorii, cardio-vasculare, tumori cu cauzele acestora.
5. Implementarea unor sisteme de monitorizare paralelă a substanțelor poluante.
6. Documentare și furnizare de expertiză pentru posibilitatea de a implementa un sistem de avertizare preventivă a populației, atunci când este depășită cota de avarie semnalată de stațiile de monitorizare fixe și/sau mobile. 
7. USR, prin reprezentanții săi, va adresa permanent solicitări de informații publice și va prezenta rezultatele monitorizării calității aerului în ședințele CL Ploiești și ale CJ Prahova, solicitând măsurile necesare pentru reducerea noxelor și a factorilor de risc asupra cetățenilor din Ploiești și din localitățile limitrofe.

 În ciuda presiunii mediatice, nemulțumirii populației sau promisiunilor repetate ale autorităților competente, cu privire la reducerea generală a emisiilor antropice de poluanți atmosferici, calitatea aerului din Ploiești și din împrejurimi nu s-a ameliorat, iar depășirile din ultima perioadă a limitelor admise pentru o serie de substanțe nocive, precum PM10, benzenul sau toluenul sunt alarmante.

Așadar, este încă nevoie de eforturi orientate spre reducerea emisiilor, cu scopul protejării sănătății umane și mediului înconjurător în Ploiești și împrejurimi.
Am încrederea că, pentru noi toți, bunăstarea cetățenilor este un scop moral pe termen lung, nu un mijloc vremelnic prin care se asigură supremația unei ideologii politice.

 

Cu încredere într-o schimbare în bine pentru prahoveni,

Dan Rădulescu, Deputat USR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *