Scrisoare deschisă: nu scădeți veniturile nete ale angajaților din sănătate!

Parlamentarii USR din comisiile de muncă și sănătate au trimis, luni, o scrisoare deschisă către Guvern în care solicită găsirea soluțiilor legale și bugetare pentru ca niciun angajat din sistemul de sănătate – nici măcar o infirmieră sau un brancardier – să nu aibă veniturile nete diminuate după aplicarea Legii salarizării și a ordonanțelor de urgență din ultima perioadă.

În scrisoare, parlamentarii USR sugerează Guvernului câteva surse bugetare pentru a menține veniturile angajaților din sănătate –  eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și altor categorii de funcționari, eliminarea finanțării sinecurilor din Academia de Științe ale Securității Naționale și Academia Oamenilor de Știință, reducerea cheltuielilor de personal din instituțiile publice și redirecționarea fondurilor alocate clienților politici către personalul din sistemul medical.

Scrisoarea deschisă a fost trimisă în contextul protestelor de amploare care au avut loc în ultima săptămână la mai multe spitale din țară. În scrisoare, parlamentarii USR prezintă ca exemplu situația Spitalului Sf. Ioan din București. Pentru a putea plăti sporurile legale, Spitalul Sf. Ioan din București ar avea nevoie de un fond de sporuri de 36% din fondul de salarii, dar sporurile au fost limitate prin Legea salarizării la 30%, la nivelul ordonatorului principal, adică a Ministerului Sănătății. Spitalul Sf. Ioan din București a primit un fond de sporuri de 21% și în mod evident nu va putea plăti angajaților sporurile stabilite prin lege.

”Aceasta nu este vina managerului de spital și nu el trebuie să găsească soluții pentru diferența de bani. Nu din donațiile și sponsorizările mediului privat și ale cetățenilor plătitori de taxe și impozite trebuie plătit prețul nepriceperii colective la nivelul Guvernului. Nu cereți managerilor de spitale să rezolve problemele pe care domniile voastre le-au creat și pe care nu aveți priceperea să le rezolvați!”, arată parlamentarii USR în scrisoarea deschisă.

Parlamentarii USR susțin că scrisoarea este un apel la decență și le cer miniștrilor din Guvernul PSD-ALDE să rezolve această situație, altfel ”să plece cu capul plecat”.

 

Vă redăm textul integral al scrisorii:

Doamna ministru al Sănătății Sorina Pintea,

Doamna ministrul al Muncii Olguța Vasilescu,

Domnule ministrul al Finanțelor Eugen Teodorovici,

 

Vă scriem pentru că unor angajați din sistemul de sănătate le-au scăzut veniturile nete ca urmare a aplicării Legii salarizării și a ordonanțelor de urgență emise de Guvern în ultima perioadă. Nu revenim asupra lipsei oricărui studiu de impact al Legii salarizării în corelație cu “involuția” fiscală. Astăzi știm cu certitudine că un asemenea studiu nu a fost realizat vreodată. Dar suntem dincolo de momentul în care asta ar mai conta, pentru că oamenii și-au văzut veniturile diminuate.

Vă rugăm să găsiți soluții legale și bugetare pentru ca niciunui angajat din sănătate – nici măcar unei infirmiere sau unui brancardier – să nu i se diminueze veniturile nete. Poate observați că nu folosim termenul de salariu. Angajații din sistemul de sănătate nu sunt proști, cu toții au învățat deja diferența dintre salariul brut și venitul net. Diferența stă în sporuri, cele pe care le-ați plafonat fără să calculați consecințele.

Vă oferim un exemplu foarte concret. Pentru a putea plăti sporurile legale, Spitalul Sf. Ioan din București ar avea nevoie de un fond de sporuri de 36% din fondul de salarii. Așa cum știți, sporurile sunt limitate legal la 30%, la nivelul ordonatorului principal, adică a Ministerului Sănătății. Spitalul Sf. Ioan din București a primit un fond de sporuri de 21%. În aceste condiții, în mod evident nu va putea plăti angajaților sporurile stabilite prin lege. Aceasta nu este vina managerului de spital și nu el trebuie să găsească soluții pentru diferența de bani. Nu din donațiile și sponsorizările mediului privat și ale cetățenilor plătitori de taxe și impozite trebuie plătit prețul nepriceperii colective la nivelul Guvernului. Nu cereți managerilor de spitale să rezolve problemele pe care domniile voastre le-au creat și pe care nu aveți priceperea să le rezolvați!

Așadar, nu vă rugăm să creșteți salariile angajaților din sănătate, așa cum promiteați, ci să le asigurați oamenilor care în fiecare zi salvează vieți omenești aceleași venituri nete ca înainte de aplicarea Legii salarizării. Vă sugerăm și câteva surse bugetare. Ați putea fi de acord cu eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și altor categorii de funcționari, ați putea elimina finanțarea sinecurilor din Academia de Științe ale Securității Naționale și Academia Oamenilor de Știință, ați putea reduce cheltuielile de personal cu angajații inutili statului român și cetățenilor săi, sau chiar ați putea redirecționa fonduri de la clientela politică înspre oameni fără de care nu putem funcționa – personalul din sănătate.

Scrisoarea noastră este un apel la decență, în concordanță cu ceea ce chiar doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a afirmat, că ușa dânsei este deschisă politicienilor din opoziție care au sugestii și proiecte. Vă rugăm să nu scădeți veniturile nete ale angajaților din sănătate. Mai puțin de atât nu știm ce v-am putea solicita.

Așteptăm răspunsul dumneavoastră materializat în fapte. Credeți că puteți? Dacă nu, vă rugăm mult, plecați cu capul plecat.

Sănătate, că-i mai bună decât toate!

 

Cristian Seidler

Deputat București

Membru în Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților

 

Tudor Pop

Deputat București

Membru în Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților

 

Emanuel Ungureanu

Deputat Cluj

Vicepreședinte în Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților

 

Florina Presadă

Senatoare București

Membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului

 

Adrian Wiener

Senator Arad

Membru în Comisia pentru sănătate publică a Senatului

 

Nicușor Dan

Deputat independent

Membru în Comisia de administrație publică și amenajarea teritoriului a Camerei Deputaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *