Șeful Volkswagen dezminte că producătorii auto germani ar fi format un cartel pentru stabilirea prețurilor

Producătorii auto germani care sunt investigați pentru o posibilă înțelegere secretă nu s-au implicat în stabilirea prețurilor sau într-un cartel ilegal, a afirmat miercuri directorul general al Volkswagen, Matthias Mueller, transmite Reuters.

d1297cf0-3d46-492e-bcdb-95e269f2d283

Foto:(c) Martin Meissner/AP

Luni, Comisia Europeană a extins investigația privind existența unui posibil cartel între principalii producătorii auto din Germania, efectuând inspecții la sediile Daimler și Volkswagen, după cele realizate la BMW.

În iulie, oficialii europeni din domeniul concurenței anunțau că investighează o presupusă înțelegere între principalii producători auto germani, după ce revista Der Spiegel anunța că este posibil ca Volkswagen, BMW, Audi și Porsche să fi conspirat timp de decenii pentru stabilirea prețurilor sistemelor de tratare a emisiilor diesel și altor componente ale vehiculelor folosind comitetele din industria auto.

“Nu am informații legate de stabilirea prețurilor. Respectăm foarte mult legislația referitoare la carteluri”, a declarat șeful VW, cel mai mare producător auto mondial.

Declarațiile sale coincid cu cele ale șefului Daimler, Dieter Zetsche, care a afirmat marți seară că această cooperare între companiile rivale germane a fost benefică pentru clienți și nu i-a afectat.

Producătorii auto germani au cooperat în probleme legate de standardizare, sub conducerea Asociația Producătorilor Germani de Automobile (VDA), a afirmat Mueller, fără a da detalii suplimentare.

Aproximativ 200 de angajați din 60 de comitete din industria auto au discutat probleme legate de modernizarea vehiculelor, motoarele pe benzină și motorină, dispozitive de frânare și de transmisie, ambreiaje, precum și sisteme de evacuare a gazelor de eșapament, a informat Der Spiegel, citând o scrisoare a autorității de concurență.

Der Spiegel susține că producătorii auto ar fi discutat ce alegeri au în privința furnizorilor și a prețului componentelor. Din 2006, companiile auto analizează costul tehnologiei AdBlue, un produs aditiv pe bază de uree, care reduce substanțial emisiile poluante ale motoarelor diesel.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa Agerpres | Economie
https://www.agerpres.ro/economie/2017/10/25/seful-volkswagen-dezminte-ca-producatorii-auto-germani-ar-fi-format-un-cartel-pentru-stabilirea-preturilor-15-19-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *