Shell va fi dată în judecată pentru contribuția la schimbările climatice dacă nu se conformează Acordului de la Paris

Friends of the Earth Olanda vor da în judecată compania petrolieră anglo-olandeză Royal Dutch Shell dacă nu va face eforturi de a se conforma Acordului de la Paris. Organizația cere companiei petroliere să revizuiască planurile de a investi doar 5% în energie regenerabilă și 95% în combustibili fosili.

shell-proces-schimbari-climatice

Organizația ecologică a atras atenția că strategia de afaceri a companiei petroliere va accentua impactul schimbărilor climatice, în special asupra zonelor cele mai sărace din lume și a regiunilor predispuse la inundații. Shell au la dispoziție opt săptămâni să își revizuiască planurile de afaceri.

Echipa juridică a grupului este condusă de Roger Cox, câștigătorul unui proces istoric în 2015 care cerea guvernului olandez să stabilească obiective mai ambițioase privind emisiile. Cox a declarat pentru The Guardian că scopul procesului nu este de a cere daune, ci de a determina luarea unor măsuri preventive.

„Acesta este primul proces din lume de care știm care vizează acțiuni preventive pentru schimbări climatice de la o companie. Nu cerem daune. Vrem ca Shell să se îndepărteze de cursul actual și să intre în conformitate cu Acordul de la Paris.”

Conform Friends of the Earth, compania ar trebui să fie trasă la răspundere pentru aproximativ 2% din emisiile de dioxid de carbon și metan cu care a contribuit între 1854 și 2010. Shell este unul dintre cei mai mari zece emițători de carbon ai lumii.