Sistemul de alarmă bizar care îți spune dacă ai substanțe dăunătoare în casă

Orice persoană precaută se gândește la instalarea unui sistem de alarmă atunci când își construiește o casă. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, sistemele de alarmă evoluează, iar cea propusă de acești cercetători este cu totul inedită.

Potrivit oamenilor de știință de la University of Tennessee Institute of Agriculture, plantele ar putea să funcționeze ca un sistem de alarmă care să ne protejeze de substanțele periculoase din casele noastre.

În mod natural, plantele sunt sensibile la chimicalele și bacteriile prezente în aer. Cercetătorii au reușit să sporească artificial această capacitate a plantelor.

Încercările anterioare au proiectat plante modificate genetic, care își puteau schimba culoarea atunci când erau expuse la mucegai, compuși volatili și chiar la radon. Până acum, acest gen de plante au fost testate doar în laboratoare, însă cercetătorii declară că aplicațiile viitoare le-ar putea permite plantelor să funcționeze pe post de alarmă când în casa sau în biroul nostru ar exista o substanță dăunătoare.

Ideea le aparține soților Neal și Susan Stewart care au discutat cu colegul lor, Dr Rana Abudayyeh, despre beneficiile planetelor modificate genetic. În urma acestor discuții, personalul Universității din Tennessee a stabilit un plan pentru viitorul plantelor de apartament, sperând să combine beneficiile estetice cu o funcționalitate sporită.

Lucrarea lor a fost publicată în jurnalul „Science” și menționează procesul prin care biologia sintetică – construirea unor entități biologice sau sisteme noi – i-a ajutat în demersul lor.

Savanții spun că „pereții de plante” ar putea fi folosiți pentru a monitoriza substanțele din casă, dar și pentru a le satisface oamenilor nevoia înnăscută de a se conecta cu natura.

Dr Neal Stewart a declarat că prin intermediul biologiei sintetice poate proiecta plante de apartament care servesc atât ca elemente de design, cât și ca sistem de alarmă care ne avertizează în legătură cu agenții de mediu ce ne-ar putea dăuna sănătății.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *