„Sora mai mică a burn out-ului”, de care suferă 2 milioane de români. Cum se tratează și care sunt riscurile

Un studiu făcut printre angajații din orașe arată că 9 din 10 au nevoie de mai multă odihnă. O situație despre care specialiștii spun că apare atunci când nu există un echilibru între viaţa profesională și cea personală.

Aproape 2 milioane de români, cu vârste între 18 şi 55 de ani, suferă de oboseală funcţională, conform Barometrului oboselii. Psihologii spun că acest tip de extenuare apare atunci punem serviciul pe primul loc şi ne lăsăm pe noi pe ultimul, însă şi atunci când jobul ne consumă tot timpul.

Andrada Năstase şi-a dat demisia de la fostul loc de muncă şi s-a făcut ghid turistic, iar ca prin minune, stresul şi oboseala au dispărut.

Andrada Năstase, 26 de ani: Nu sunt deloc stresată, am ales să evit viaţa de birou, fix asta nu-mi doream şi fac total altceva, care-mi place mie şi care-mi ocupă mai puţin timp. Nu resimt oboseala deloc pentru că fac ceea ce-mi doresc.

Din cei 92% dintre români care se simt constant epuizaţi, doar o mică parte au apelat la ajutor specializat, în timp ce unii s-au odihnit mai mult, iar alţii au început să ia suplimente alimentare:

Acum, ţinând cont că la locul de muncă stai de la 8 până la 9, 10, 11 ore, în funcţie de lcoul de muncă pe care-l ai, trebuie să ţinem un pic cont şi de lucrurile pe care le faci ulterior.

Ar trebui să avem timp şi pentru familie, pentru cei dragi, pentru noi.

Oboseala funcţională nu se ameliorează nici după o perioadă de concediu mai lung, iar dacă nu este tratată, se poate agrava, spun specialiştii.

Yolanda Crețescu, psiholog: Oboseala funcţională este sora mai mică a burn out-ului şi burn out-ul este o rudă mai mică a depresiei. Noi aici suntem corigenţi, nu întotdeauna reuşim să facem cu plăcere ceea ce trebuie şi de cele mai puţine ori ce trebuie cu plăcere.

Acest tip de oboseală apare mai ales în momentul în care locul de muncă nu mai aduce satisfacţie, însă angajatul se complace în această situaţie. Angajaţii spun că se simt extenuați, nervoși, acuză dureri de cap și dificultăţi de concentrare.

Editor web: Monica Bonea

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/Sanatate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *