Sova: cand va fi gata metroul din Drumul Taberei si de unde luam miliardul de euro pentru Aeroportul Henri Coanda

In 2019 vom calatori cu metroul pana in Drumul Taberei si pana in 2020 va fi gata legatura pe calea ferata a Capitalei de Aeroportul Otopeni, da asigurari ministrul Transporturilor, Lucian Sova. Nu admite sa fie altfel, insa, pentru ca in Romania lucrurile se intampla de o maniera mai degraba nefericita, are si o varianta de rezerva.

Cand vom putea calatori cu metroul pana in Drumul Taberei? “Viziunea optimista este ianuarie 2019, viziunea pesimista care se apropie mai bine de realitate, (…) in cursul lunii martie, desi testele vor incepe la sfarsitul lui decembrie sau imediat in ianuarie, insa exista conditionalitatea legata de montarea sistemului de siguranta care inca este intr-o procedura de licitatii blocata din cauza unor contestatii. Apreciez ca lucrul acesta in trimestrul 3 se va inchide”, crede ministrul Sova.

In ce priveste depoul si park&ride-ul Straulesti, ministrul Transporturilor anunta ca “Este practic gata. La sfarsitul lunii iunie chiar se inchid lucrarile, procedurile de receptie incep in iulie, componenta de park&ride apreciez ca la sfarsitul lui iulie – inceputul lunii august va putea fi folosita in sensul ca toti cei care doresc sa isi poata parca masinile acolo. Probabil va mai fi o perioada de o luna sau doua pana va fi identificat un operator care sa preia in concesiune si componenta de autogara si servicii conexe – dar pentru mine este o prioritate ca imediat ce se poate folosi parcarea sa fie folosita – este vorba de dotarea cu niste utilaje specifice monitorizarii timpului, stabilirea unor tarife, trecerea in obiectul de activitate al Metrorex al acestei activitati pentru ca, astazi, Metrorex nu are in obiectul de activitate gestionarea de parcare auto, lucru care se face parcurgand etapele procedurale corespunzatoare: AGA, CA, Registrul Comertului. Sunt niste formalitati de care ne tinem”.

Investitie de 1 miliard de euro la aeroportul Henri Coanda, din imprumuturi

MInistrul Lucian Sova a vorbit si despre noul terminal al aeroportului Henri Coanda, unde investitia se ridica la un miliard de euro si va fi asigurata din imprumuturi. “Este o proiectie acest miliard (de euro – n. r.) . Asa cum este conceput proiectul, el poate fi fazat, in sensul ca se are in vedere dezvoltarea unui nou terminal compus din cateva module – cred ca 3 sau 4 – care pot fi construite succesiv. Aeroportul este bancabil, avem declarativ transmisa optiunea BEI de a cofinanta acest proiect. Se are in vedere – pana astazi cel putin – dezvoltarea sa prin imprumuturi, dat fiind ca aeroportul nu poate aplica avand in vedere tot reguli de concurenta pe fonduri europene, fiind un aeroport mare, cu trafic mare de pasageri. Abia aeroporturi mai mici din provincie reusesc cu greu sa convinga Comisia Europeana sa mai finanteze elemente de dezvoltare a terminalelor sau a pistelor, ceea ce nu este cazul pentru Henri Coanda. Insa Aeroportul Henri Coanda are orice perspectiva isi doreste din punct de vedere al finantarii acestui nou proiect”.

Cum vom ajunge de la aeroport in Capitala, mai ales in perspectiva EURO 2020, care va fi gazduit de Romania? Ministrul Sova spune ca va fi gata, cu siguranta, calea ferata pana la aeroport: “Mi-am asumat – si nu concep sa se intample altfel – cei de la CFR SA sa termine calea ferata spre aeroport. Chiar le-am cerut sa se focuseze – ceea ce au si inceput de altfel – pe dublarea liniei de cale ferata si dezvoltarea si pe segmentul catre aeroport a liniei ferate cu resurse proprii, asta pentru ca-mi doresc sa evitam riscul de a ne bloca in niste proceduri de achizitie publica pentru lucrari, insa nu vom putea evita aceste proceduri pentru sapararea tunelului pe sub DN1, avand in vedere ca nu ne dorim sa cream probleme de trafic pe DN1.

Cei de la companie mi-au dat informatii ca exista tehnologie care sa poata sa faca acest tunel de o maniera nedistructiva, deci nu dupa modelul cut&cover, ceea ce inseamna sa faci gaura si apoi sa pui capac deasupra, situatie care ar fi condus la probleme in traficul pe DN1. Pentru tunel probabil vor aplica si vor dezvolta o procedura de licitatie, in rest o vor dezvolta cu resurse proprii. Le-am spus ca daca s-a putut construi linia ferata in munte de la Bumbesti-Livezeni acum multe zeci de ani, cativa kilometri de cale ferata la ses trebuie sa fim in stare sa ii construim cu resurse proprii si cu tehnologia pe care o are acum CFR SA. Am speranta ca nu ne vom bloca in licitatia pentru tunel”.

Totusi, in ciuda exemplelor istorice pe care le da si a faptului ca nu concepe sa se intample altfel, ministrul Sova are si o varianta neaos romaneasca: “Pentru ca in Romania din pacate lucrurile se intampla de o maniera mai degraba nefericita decat optimista, suntem pregatiti sa facem transportul pana la gara Otopeni, la Halta Otopeni, pe care sa o modernizam – lucru pe care il au in vedere in paralel cei de la CFR SA – si sa asiguram un shuttle bus intre aeroport si aceasta halta. Asta este practic o varianta pe care nu o exclud, pentru ca e bine sa nu exclud ceea ce ar putea fi mai rau, dar sunt extrem de determinat sa sustin toate eforturile si sa monitorizez toate eforturile pe care le fac cei de la CFR SA sa faca de o maniera temeinica, de buna calitate si in timp legatura la aeroport pe cale ferata cu gara in perimetrul aeroportului”.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *