Spitalul Slatina va avea laborator pentru testarea COVID 19. Oprescu: „Spitalul trebuie finanțat cu prioritate”

Spitalul Slatina va avea laborator pentru testarea COVID 19. Oprescu: „Spitalul trebuie finanțat cu prioritate”
CJ Olt va aloca 1.050.000 lei pentru achiziția unui Laborator Modular de Biologie Moleculară, care va ajuta Spitalul Județean de Urgență Slatina în lupta cu pandemia cauzată de noul coronavirus. Laboratorul va fi operațional în maximum patru săptămâni și va putea realiza 196 de teste pe zi pentru depistarea virusului COVID 19.
„Este o investiție durabilă, care grație tehnologiei utilizate, de tip Real-Time PCR, se vor putea efectua, ulterior, analize și pentru diagnosticul unor alte patologii”, se arată într-un comunicat al CJ Olt.
Astfel, vor mai putea fi făcute teste pentru depistarea infecției transmisibile HBV, HCV și HIV precum și Helicobacter pylori, mutații genetice complexe precum cele caracteristice patologiilor oncologice, precum BRCA – esențial în diagnosticul și tratamentul cancerului colorectal, gastric, pancreatic, de sân și ovarian, prostată, renal, de piele, dar și cancerul sistemului nervos central, Hepatite A, B, C , D și G, infecții cu transmise pe cale sexuală, viruși herpetici, boli transmise de căpușe, precum Borrellia, Tuberculoză, dar și Human Papilloma Virus.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că Spitalul Slatina trebuie finanțat cu prioritate.
„Proiectul presupune realizarea unei structuri modulare din trei corpuri detașabile și transportabile ce asigură fluxul de lucru al unui laborator de biologie moleculară complex și complet conform normelor și standardelor actuale. De asemenea, laboratorul mobil va fi dotat cu toată aparatura, mobilierul și accesoriile necesare derulării activității de diagnostic la cel mai înalt standard. Aflat în prima linie în gestionarea acestei situații medicale critice în județul nostru, considerăm că Spitalul Județean de Urgență Slatina trebuie finanțat cu prioritate, mai ales în contextul în care, singurul ajutor de la Guvernul României a constat în 500 de pliante și 65 de măști chirurgicale medicale”, a precizat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Laboratorul va fi introdus în lista de investiții pentru executarea studiului de fezabilitate, iar proiectul de hotărâre va fi supus votului în ședința ordinară, de joi.

Post Views:
358

Citiţi continuarea acestui articol
Sursa/Autor: Florentina Ştefan Ciobanu