STĂNESCU ȘI VÂLCOV SAU LUPUL, BLANA ȘI NĂRAVUL

Nimic nu mă va convinge că Darius Bogdan Vâlcov nu a fost un primar bun. Nici tablourile de colecție, nici lingourile de aur, nici conturile dosite, nici afacerile dubioase. Deși sunt acuzate, reale, găsite, dovedite. Dar la fel de real este și ceea ce vedem acum în Slatina: de la trotuare până la străzi, blocuri reabilitate, parcuri și esplanadă. Și dacă am avea un moment de rațiune obiectivă și lucidă a ceea ce a fost și s-a făcut, am recunoaște toți, la unison: Darius Vâlcov are meritele lui. Sau, mai bine zis, le-a avut. Nu mă erijez (și nici nu intenționez) într-un avocat al diavolului, unul pe care l-am avut alături, câțiva ani, partener de discuții televizate. Unul despre care memoria îmi reamintește, fără feste, mult și multe. De la ambiții mai mult sau mai puțin exprimate (însă cu siguranță duse la îndeplinire), până la nebunii de gașcă, orgii speculate, jocuri de noroc bârfite și internări incognito cu externări prin ușa din dos. Tăinuite și nedovedite, adevărat. Și dacă multe dintre ele nu mi-ar mi fost spuse „pe șustache” de prietenii de gașcă, cu siguranță memoria mea le-ar fi selectat și aruncat la coșul de gunoi al bârfelor.

Nu sunt deci un avocat împăunat. Doar un om cu memorie. Și cu buna inspirație de a nota, ca jurnalist, în virtutea celebrei sintagme „vorba volant, scripta manent”. Și uite așa am ajuns întâmplător să revăd, albastrul pixului pe albul hârtiei, frânturi din ideile, opiniile, convingerile unui om aflat, la un moment dat al vieții lui, pe tronul imaginat de „împărat” a tot și toate. În Slatina și Olt. Un împărat care tăia și spânzura în groteasca credință că i se cuvine, că e deasupra tuturor, chiar și a celui care, administrativ vorbind, era deasupra lui: Paul Stănescu. Același Paul Stănescu care l-a luat mai târziu  sub aripa lui și i-a dat ceea ce i-a lipsit pentru a ajunge în fruntea ambițiilor și pe fotoliul ministerial: elan. Și pârghii. Și încredere. I-a pus, realmente, PSD-ul guvernant pe tavă. Și astfel posibilități, multe posibilități de a născoci alte ambiții și de a-și impune voința partinică și amprenta de „eminență cenușie” născocitoare de program de guvernare.

Până acolo însă Darius Vâlcov și-a folosit toate armele pentru a-l discredita moral și public pe cel care avea mai târziu să-i fie susținător.

Astfel, în februarie 2010 Darius Vâlcov vorbea jurnaliștilor despre “mitocania presedintelui Consiliului Județean Olt, Paul Stanescu”.

Pe 4 martie 2010 același Darius Vâlcov aprecia ca fiind “imoral si profund ilegal modul în care cancerul frățiilor drumurilor județene, Stănescu, Ciocan, Belinski, a acționat în Olt”, catalogându-l pe Stănescu ca fiind “un președinte de CJ inconștient”.

Pe 28 aprilie 2010, Darius Vâlcov declara public că “Paul Stănescu se crede la rândul lui un jupan fără discernământ”. Și exemplele ar putea continua.

Dacă n-ar fi trist, ar fi amuzant. Trist că Paul Stănescu, un om ajuns, e adevărat, de pe ogor în fruntea unui județ, al unei organizații, al unui minister și chiar de-a dreapta primului guvernant al țării, nu a căutat niciodată să înteleagă de ce poporul român, în infinita lui înțelepciune, a asemănat în vorbe simple caracterul nativ al omului cu blana lupului din pădure. Nu a înțeles atunci și poate nu a înțeles (sau…?) nici după ce impulsul dizidenței l-a scos aproape din peisajul echipei PSD de la vârf. Echipă în care Darius Vâlcov a rămas, ignorând trecutul și brațele care l-au primit, păstrând poate, simbolic (amară ironie), țepele plantate care l-au consacrat cu ani în urmă. Și intenția lăuntrică de a-l debarca pe Paul Stănescu de acolo de unde mai e încă.

. Citeste in continuare noutati de la Geta Boata in ziarul Editie-Speciala
Sursa/Editie-speciala.ro/
Geta Boata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *