ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI – 19 OCTOMBRIE

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat la Parlament că salariile personalului medical nu vor scădea, ci se vor majora. ‘Salariile nu scad. Din contră, salariile cresc. Există însă anumite voci care susțin că, din cauza faptului că nu se vor acorda sporurile la cuantumul maxim, există posibilitatea să scadă veniturile. Noi în momentul de față facem simulări pe aceste scenarii. (…) Doamna ministru al Muncii a și lansat ieri o propunere cu care sindicatele au fost de acord. Vineri va avea loc o întâlnire pe această temă pentru a calcula exact pe fiecare familie profesională sau pe fiecare specialitate salariul și sporul aferent, în așa fel încât să nu existe scăderi de venituri’, a declarat Bodog.

189a5993-1c0b-48d7-99c5-1274066810e2

* Un denunțător din dosarul ‘Referendumul’ s-a prezentat, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a-și susține mai multe plângeri formulate împotriva președintelui PSD, Liviu Dragnea, și a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe care îi acuză de fapte de corupție.

* Vicepreședintele PNL Florin Cîțu afirmă că taxa de solidaritate de care vorbește ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, este reglementată încă din 2006, iar valoarea stabilită de lege pentru contribuția la ‘fondul de creanțe salariale’ este de 0,25%.

* Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, Claudiu Manda, a declarat că Elena Udrea a dat detalii, la audieri, cu privire la statul paralel, culoarele din justiție și din media, dând nume de persoane din Justiție sau din conducerea SRI.

* Doar doi din 10 români ar accepta să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie, arată un sondaj de opinie realizat la comanda Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’ privind percepția Holocaustului din România și a relațiilor interetnice.

AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Andreea Rotaru)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/19/stirile-serii-bucuresti-19-octombrie-18-09-36

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *