ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI – 23 OCTOMBRIE

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a cerut Curții Constituționale să constate și să soluționeze conflictul juridic de natură constituțională între Guvern și Direcția Națională Anticorupție. Conform solicitării către CCR, actele și faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existența unui conflict juridic de natură constituțională între cele două instituții, care constă în declanșarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern. Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituțională, adoptarea hotărârilor de guvern dă expresie competenței originare a Guvernului, indică sursa citată.

c49225fb-5362-4779-b38f-d267a0dccabc

*** Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că în săptămânile următoare va avea loc o consultare publică pe tema unei taxe de mediu. Ea a explicat că demersul pleacă de la faptul că numărul de mașini înmatriculate în București a crescut cu aproape 50.000 doar în acest an, pe fondul eliminării taxei de mediu.

*** PNL îi solicită premierului Mihai Tudose să-l demită pe ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa. Președintele liberalilor, Ludovic Orban, a afirmat că ‘aberațiile fiscale inițiate de acest ministru” și ‘instabilitatea fiscal-bugetară riscă să afecteze perspectivele de dezvoltare economică a României’. Și deputatul PMP Eugen Tomac i-a cerut demisia lui Mișa în plenul Camerei Deputaților, unde ministrul Finanțelor a fost invitat să vorbească despre TVA defalcată, în timp ce deputatul UDMR Erdei Doloczki Istvan a solicitat retragerea inițiativei.

*** Deputatul USR Cristian Seidler a anunțat că se retrage din cursa pentru președinția partidului, invocând probleme tehnice legate de sistemul de vot la alegerea delegaților. Cei doi candidați rămași în cursa pentru președinția USR sunt Vlad Alexandrescu și Dan Barna. Congresul USR are loc sâmbătă la Poiana Brașov.

*** Magistrații de la Tribunalul Ilfov au respins cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului finanțator al clubului Dinamo Cristian Borcea, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de 6 ani și 4 luni primită în dosarul transferurilor din fotbal. Borcea are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare condiționată în aprilie 2018.

AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruștei)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/23/stirile-serii-bucuresti-23-octombrie-18-29-00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *