ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI – 25 OCTOMBRIE

Ministerul Justiției intenționează să reglementeze într-un act normativ separat infracțiunile de abuz în serviciu și neglijență în serviciu și de aceea nu a formulat un punct de vedere pe această temă, a precizat secretarul de stat Mariana Moț la ședința Comisiei speciale parlamentare referitoare la domeniul justiției.

f096ab89-8cc2-4460-9e41-3427fe97e069

* Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că propune ca Inspecția Judiciară să fie reglementată ca o instituție autonomă, care să nu fie nici în subordinea CSM, nici a ministerului, menționând că în termen de șase luni trebuie adoptată o lege specială pentru această instituție.

* Campania de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2017 — 2018, poate începe, primele peste 19.000 de doze de vaccin ajungând deja în teritoriu, anunță Ministerul Sănătății. Peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier vor fi achiziționate, dublu față de anul trecut, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc. Conform Institutului Național de Sănătate Publică, până în prezent nu există cazuri confirmate de gripă.

* România își propune să devină un actor regional strategic predictibil, un partener de încredere și un furnizor de securitate în zonă, a subliniat președintele Klaus Iohannis la ceremonia militară care s-a desfășurat în Parcul Carol din București cu ocazia Zilei Armatei.

* O serie de personalități din țara noastră și de peste hotare au fost decorate de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, în Sala Tronului a Palatului Regal din București, cu ocazia sărbătoririi de către Familia Regală a Regelui Mihai la împlinirea vârstei de 96 de ani. Eseistul Sorin Alexandrescu și fizicianul Adrian Podoleanu s-au numărat printre personalitățile decorate.

* Olimpiada Internațională de Matematică 2018 se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 3 — 14 iulie, informează un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Educației. Prestigioasa competiție a fost lansată de România în 1959, la inițiativa profesorului Tiberiu Roman, secretar general al Societății de Științe Matematice.

AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Claudia Stănescu)

Sursa Agerpres | Social
https://www.agerpres.ro/social/2017/10/25/stirile-serii-bucuresti-25-octombrie-18-40-35

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *