Summitul UE cere o anchetă riguroasă a asasinatului jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia

Liderii Uniunii Europene au cerut joi Maltei să ancheteze riguros, cu sprijin internațional, asasinatul jurnalistei de investigații Daphne Caruana Galizia, informează Reuters.

c6ec7c6e-f92f-4e04-a033-4ef1c768a359

Parlamentul European urmează să discute marțea viitoare libertatea de exprimare în Malta, după atentatul cu bombă de luni, soldat cu moartea celei mai cunoscute ziariste implicate în dezvăluirea corupției din această țară. Președintele legislativului european, Antonio Tajani, a cerut o anchetă internațională în acest caz “de o gravitate fără precedent” și a afirmat că liderii europeni îi susțin în general punctul de vedere. Printre aceștia, potrivit unor oficiali europeni, se numără și cancelarul german, Angela Merkel. Surse diplomatice afirmă că și Franța, Spania și Portugalia au insistat în același sens.

Premierul maltez Joseph Muscat a făcut deja apel la anchetatori din străinătate și a precizat că s-au implicat agenți ai FBI (Biroul Federal de Investigații al SUA), și ai forțelor de securitate olandeze. Acestora li s-ar putea alătura și specialiști ai Scotland Yard (poliția judiciară londoneză). La sosirea la summitul de la Bruxelles, el a declarat presei că nu va exclude nicio modalitate și nicio măsură pentru a elucida cazul.

Muscat o dăduse în judecată pe Galizia, după ce aceasta i-a acuzat pe el și pe soția lui că au comis ilegalități. El a respins criticile conform cărora a permis unor străini bogați să domine insula și a susținut că sectorul financiar maltez — foarte extins față de mărimea țării, potrivit Reuters — este la fel de transparent și legal ca al oricărui alt stat european. Agenția citată menționează că Malta este și centrul continental al jocurilor de noroc online.

AGERPRES/(AS — editor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/20/summitul-ue-cere-o-ancheta-riguroasa-a-asasinatului-jurnalistei-malteze-daphne-caruana-galizia-00-56-51

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *