Sute de cai putere, conectați la Internet. Mașinile wireless au fost prezentate la Târgul de Telefonie Mobilă de la Barcelona

Una dintre principalele atracţii ale târgului vine pe cele patru roţi ale unei maşini marca Mercedes.

Sistemul inteligent integrat maşinii primeşte comenzi vocale, este conectat la Internet şi poate primi chiar de la producătorul maşinii date privind starea tehnic a autoturismului şi sugestii de mentenanţă. Cu toate aceste dotări, bolidul Mercedes poate ajunge la un preţ de aproape 50.000 de euro.

Şi cei de la Ford vin cu o noutate pentru maşinile lor. Este vorba de un sistem integrat care ştie să răspundă aproape la toate solicitările conducătorului auto, fie că e vorba de alegerea unei melodii, a unei adrese sau chiar a unui restaurant. Odată primită comanda, sistemul te ghidează rapid până la destinaţia dorită.

Chinezii de la ZTE au venit la rândul lor cu o aplicaţie prezentată în cadrul târgului organizat în Barcelona.

Una dintre principalele preocupări ale producătorilor de software este aceea de a crea conectivitate atunci când sunteți în mișcare. Este vorba de o aplicație a celor de la ZTE pentru telefonul mobil atunci cand vă aflați în mașină. Are comandă vocală și poți să ceri melodia favorită, sau destinația dorită.

Tehnologiile wireless au început să devină tot mai prezente pe maşinile celor mai mari companii. Iar producătorii spun că, în viitor, vom fi tot mai conectaţi cu maşinile pe care le conducem.  

Pentru cele mai tari noutăți, teste și reportaje auto, moto și chiar velo, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan”.

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *