Teodor Meleșcanu – primit de președintele Statului Israel; diversificarea cooperării economice – printre temele de discuție

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a fost primit luni de președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei oficiale pe care șeful diplomației române o efectuează până marți în Statul Israel, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.

3aafddc3-ff04-4732-832d-4f89e289d74a

Cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al cooperării dintre România și Statul Israel, consolidate pe parcursul a 69 de ani de relații diplomatice neîntrerupte, arată sursa citată.

În cadrul convorbirilor a fost pus accentul pe diversificarea cooperării economice și sectoriale, în perspectiva reluării celei de-a treia sesiuni a consultărilor interguvernamentale româno-israeliene. O atenție particulară a fost acordată problematicii combaterii antisemitismului și promovării educației pe această linie, mai precizează MAE.

Agenda discuțiilor a cuprins și aspecte ale cooperării în cadrul instituțiilor multilaterale, precum și un schimb de opinii cu privire la problemele internaționale de interes major și la evoluțiile regionale, mai ales perspectivele Procesului de Pace în Orientul Mijlociu — criza din Siria, Irak și regiunea Golfului, precum și perspectivele acordului nuclear cu Iranul.

Programul a cuprins și o vizită la Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului, Yad Vashem, unde ministrul a depus o coroană de flori, în sala “Aducerii Aminte”.

Ministrul Teodor Meleșcanu a avut o întâlnire și cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

MAE arată că duminică și luni șeful diplomației române a mai avut întâlniri cu Gilad Erdan, ministrul pentru afaceri strategice, securității publice și informațiilor, Tzipi Hotovely, ministrul adjunct al afacerilor externe, Yoseph Yonah, președintele grupului de prietenie Israel-România din Knesset, precum și cu ambasadorul Colette Avital, secretarul general al Organizației Mondiale Evreiești pentru Restituirea Proprietăților.

De asemenea, a avut o întâlnire festivă cu reprezentanți ai comunității israelienilor de origine română, în cadrul căreia a înmânat decorațiile conferite de președintele Klaus Iohannis consulilor onorifici ai României în Statul Israel, Benjamin Baratz, Herman Bercovici, precum și lui Alexander Landesberg.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)

AGERPRES | SURSA 
https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/23/teodor-melescanu-primit-de-presedintele-statului-israel-diversificarea-cooperarii-economice-printre-temele-de-discutie-21-21-15

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *