Tinerii din Moldova pot participa la un program de dezvoltare profesională

Tinerii din Moldova pot participa la un program de dezvoltare profesională

Tinerii din Moldova, Germania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina pot participa în cadrul unui program de traininguri și cursuri de formare profesională, transmite Noi.md cu referire la diez.md.

Acestea au ca obiectiv intensificarea relațiilor dintre tinerii europeni și consolidarea angajamentului pentru o Europă unită.

În cadrul programul „MEET UP! Youth for Partnership” tinerii vor avea posibilitatea să-și exprime propriile idei, să se implice activ și să profite de oportunitățile propuse.

Cine poate participa?

Tinerii cu vîrsta de la 14 pînă la 35 de ani din Moldova, Germania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina.

Job shadowing (program de învățare la locul de muncă, de dezvoltare a carierei și de dezvoltare a leadershipului) este deschis pentru toți profesioniștii care se încadrează în parametrii de mai sus.

Întîlnirile în cadrul proiectului vor avea loc în format digital, hibrid sau ocombinație a acestor formate.

Întîlnirile în format digital vor avea loc în cel puțin șase zile, a cîte patru ore per întîlnire.

Întîlnirile hibride vor avea loc în cel puțin șapte zile (patru zile în format digital + trei zile în format fizic în țările partenere ale proiectului).

Job shadowing înseamnă trimiterea angajaților din cadrul unui loc de mună într-o organizație parteneră timp de trei săptămîni pentru ca aceștia să afle mai multe despre procesele de lucru, noi metode de conlucrare și schimbul de bune practici.

De asemenea, cei care vor să se înscrie în cadrul acestui program pot depune cereri pentru costul călătoriei, cazare și întreținere. Condiția este ca suma să nu depășească 3 000 de euro pentru o persoană.

Deadline pentru participare – 31 octombrie 2021.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/tinerii-din-moldova-pot-participa-la-un-program-de-dezvoltare-profesionala

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *