Trump e infatisat ca un porc in New York Magazine: Este coruptie, prostule!

New York Magazine ii da o lovitura dura lui Donald Trump in cel mai recent numar, presedintele Statelor Unite fiind comparat in fotografia de coperta cu un porc.

Publicatia prezinta pe prima pagina a editiei aparuta la 2 aprilie o fotografie trucata cu chipul lui Trump cu un rat de porc in locul nasului: “Nu e un complot… Nu e incompetenta… Nu e cruzime… Este coruptie, prostule”, titreaza revista pe prima pagina.

Articolul care insoteste fotografia, intitulat “Coruptia, nu Rusia, este cea mai mare responsabilitate politica a lui Trump”, il acuza pe liderul SUA de “coruptie” si “lacomie” care se manifesta, in opinia autorului, in toate aspectele presedintiei sale, de la numirile politice pana la decizia sa de a-si lasa fiii sa-i preia afacerile dupa preluarea mandatului de presedinte, relateaza The Hill.

“De la inceperea mandatului lui Trump, angajamentul sau de a-si ignora propriile interese a fost aproape uitat, pierdut intr-un uragan derutant de nesfarsite stiri”, scrie Jonathan Chait. “Nu este doar o gluma morbida, ci o problema legitima pentru opozitie ca toate stirile rele despre Trump continua sa fie estompate de alte vesti rele despre Trump”, continua articolul.

“Nu numai ca Trump nu a facut niciun efort de a ridica standardele etice, ci el si administratia sa au violat frecvent liniile directoare existente”, adauga Chait. “Lobbyistii sunt plantati in fiecare agentie ‘reglandu-i’ pe fostii angajati si trasand reguli care ii favorizeaza pe sefi in detrimentul angajatilor si pe patroni in detrimentul consumatorilor”, se mai arata in textul publicat in cea mai recenta editie a New York.

Articolul vine in contextul schimbarilor unora dintre inaltii oficiali ai lui Trump si a informatiilor cu privire la afacerile sale si ale ginerelui sau, Jared Kushner.

Aceasta nu este prima data cand Trump este tinta unor articole de prima pagina neonorabile, printre acestea numarandu-se coperta Time in care presedintele SUA apare intr-o fotografie trucata cu parul in flacari, dar si portretizarea sa din revista germana Der Spiegel in care liderul de la Casa Alba este prezentat ca un “om involuat”.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *