Tudorel Toader, nemulţumit că Iohannis nu-l dă jos pe Lazăr: Niciunul dintre noi nu suntem deasupra Constituţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a arătat nemulţumit luni, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că nu are de gând să dea curs solicitării de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

“Spuneam că nu e nimic nou sub soare. Acuma de fiecare dată preşedintele ne-a obişnuit, m-ar fi surprins contrariul, ne-a obişnuit să spună măsura după care să ne spună că se va documenta. Sigur, eu cred că se va documenta, până la urmă aicea sunt competenţe complementare, unu propune, unu avizează, altul numeşte prin decret, dar niciunul dintre noi nu suntem deasupra legii fundamentale, prin urmare Constituţia trebuie respectată de voie, de nevoie. Că ne spunem o părere personală este de înţeles, dar ca să respectăm exigenţele Constituţiei este obligatoriu”, a declarat Tudorel Toader, citat de Mediafax.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă la Cotroceni, când va lua o decizie în cazul procurorului general Augustin Lazăr, în contextul documentelor înaintate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, privind revocarea din funcţie a înaltului magistrat.

“Aici pot să vă răspund foarte simplu. Domnul ministru, probabil neavând altă treabă mai bună de făcut, mi-a trimis încă o dată documentele pe care le trimisese pentru revocare. În această etapă, pot să vă răspund foarte simplu: nu îl voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Procurorul general Lazăr face o treabă foarte bună acolo, sunt mulţumit de activitatea domniei sale, iar evaluarea, sau aşa-zisa evaluare pe care a prezentat-o ministrul Justiţiei, nu satisface rigorile legii”, a fost răspunsul lui Iohannis.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

continuare… .

Sursa | Epoch Times Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *