Ucraina: Parlamentul examinează proiecte anticorupție cerute de manifestanți

Deputații ucraineni examinau, joi, mai multe proiecte de lege vizând consolidarea luptei împotriva corupției încă endemice, cerute de protestatarii instalați de două zile în fața parlamentului de la Kiev, relatează AFP.

b73510a7-f3e1-4281-a44d-020ea10ff31c

Aceste proiecte deschid calea ridicării imunității parlamentare, denunțată de critici că “garantează impunitatea” deputaților, precum și modificării legii electorale.

Aproape o mie de demonstranți erau adunați în liniște în fața clădirii parlamentului, la chemarea mai multor mișcări reformiste, pentru a menține presiunea asupra deputaților.

Marți, o mare manifestație condusă mai ales de Mihail Saakașvili, fost președinte georgian devenit oponent al puterii ucrainene, a adunat până la 5.000 de persoane și a fost marcată de ciocniri cu poliția.

Protestatarii îl acuză pe președintele Petro Poroșenko, ales după revolta proeuropeană, așa-numita Euromaidan (după numele pieței din Kiev unde au avut loc manifestațiile din iarna 2013-2014), că nu face destul pentru a lupta împotriva corupției, pentru a nu fi demascați aliații săi, în ciuda promisiunilor sale de a lupta contra acestui flagel.

Lupta împotriva corupției elitelor a fost una dintre revendicările majore ale revoltei împotriva ex-președintelui prorus Viktor Ianukovici și rămâne una din cerințele cheie ale occidentalilor pentru a sprijini Kievul.

În ciuda creării de noi structuri, această țintă se lovește de rezistența altor instituții ale statului și niciun oficial de rang înalt nu a fost condamnat de justiție de la căderea lui Ianukovici, în ciuda unor arestări foarte mediatizate.

Președintele Poroșenko a introdus un proiect de lege pentru ridicarea imunității parlamentarilor începând din 2020, dar protestatarii cer intrarea sa în vigoare din 2018.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Calciu, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/19/ucraina-parlamentul-examineaza-proiecte-anticoruptie-cerute-de-manifestanti-17-07-32

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *