Un bărbat a încercat să scoată din țară 40.000 de euro

Un bărbat a încercat să scoată din țară 40.000 de euro

În Aeroportul Internațional Chişinău, polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au dejucat planurile unui pasager de a scoate ilegal din țară o sumă impunătoare de bani.

Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de astăzi, 13 mai curent, pe direcția plecări pasageri, sectorul VIP, unde pentru controlul de specialitate s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie (RM/RO) la ruta Chişinău – Viena. Acesta a declarat, în prealabil, organului vamal despre scoaterea din țară a mijloacelor financiare în sumă de 8 500 Euro.

Avînd în vedere că, în urma controlului de securitate al bagajelor de mînă, efectuat de către polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali a fost stabilită prezența banilor, în cele din urmă a fost supus verificării fizice și bagajul pasagerului.

În rezultat, pe lîngă cele 8 500 Euro a fost depistată și suma de 40 000 Euro, care urma a fi scoasă ilegal din țară, din motivul nedeclarării acesteia.

Ca urmare, mijloacele financiare au fost ridicate de către Serviciul Vamal, cazul fiind investigat în continuare.

Reiterăm apelul către persoanele fizice rezidente şi nerezidente despre obligația declarării valorilor valutare introduse în/scoase din Republica Moldova, conform legislației în vigoare.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/societate/un-barbat-a-incercat-sa-scoata-din-tara-40-000-de-euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *