UN BIG-FISH LA SLATINA. ASTAZI, TĂRICEANU

Tăriceanu fu și la Slatina! Trecând, zice domnia sa, și prin Balșul de pe harta Olteniei. Noroc că periplul traseistic s-a întamplat pe seară, vineri seară, și coloana senatorială a celui de-al doilea om în Stat n-a avut nevoie de girofar și sirene ca să-i facă drumul întins. Dar, tot de la domnia sa zicere, l-au deranjat câteva hurducături, că Europeana de la Craiova la Slatina e mai proastă decât de la Târgu Jiu la Craiova. Dar tace și înghite, deși e la guvernare. Așa-i în campanie: mai taci, mai și înghiți… scopul scuză șoselele.

Deci Tăriceanu fu și la
Slatina. Fuse și se duse, în spirit oltenesc. Nu înainte de a lăsa în urmă și
cateva vorbe de duh pentru ziariști. După prezentarea candidaților ALDE la
Europarlamentare (nu toți, doar doi, dacă n-o punem la socoteală și pe Norica
Nicolai, prezentă de la înălțimea unui geam și din dosul unui mash), urmară bla-bla-uri
marca Dragnea. Aluatul este același: ce bună-i guvernarea asta, ce incapabili
sunt USR-iștii, cum denigrează România PNL-iștii, ce grozăvii a facut sau n-a
facut Cioloș… Pentru un gust desăvârșit adaugă și câteva ingrediente (puține,
ce-i drept, dată fiind alianța), marca Tăriceanu: ALDE și-a dublat scorul în
sondaje și el, Tăriceanu, vrea să fie un campion. N-a spus la ce. Bag seamă a
lăsat performanțele visate un subiect deschis. Ca picanterie trage și o micuța
contră cu Andrei Gerea, candidatul la Europarlamentare, care nu răspunde
ziariștilor ce TREBUIE. Ce să faci, n-ai ce să faci: nu oricine are vorbele la
el și experiența lui Tăriceanu.

Împotriva Justiției, aceeași care l-a achitat anul trecut în primă instanță pentru mărturie mincinoasă, are numai… proiectile. Nici n-ar avea cum, dacă ținem seama că la termenul de luni al apelului în dosarul în care el, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă, procurorul DNA a cerut rejudecarea procesului iar instanţa a stabilit pronunţarea pe 8 aprilie. Adică e lesne de înțeles supărarea lui, declarată în urmă cu câteva zile public:„Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupţiei să se soldeze cu “big fish”. 

El, Tăriceanu, fiind
big-fish-ul.

Așa că big-fish-ul Tăriceanu declară răzbunător și impunător: “NU voi participa la Referendum”. Justificările de genul “interesul politic al lui Iohannis”, “greșeală, ca să nu spun prostie”, “bătaie de joc la adresa ambelor teme ale scrutinului” pe care le-a adăugat refuzului său declarat sunt copy-paste din discursul psd-ist pe care-l auzim în ultimele zile din gura portavocelor de partid.

Nu contează întrebările (sau întrebarea) Referendumului, nestabilite încă. E pe Justiție? E! Are el probleme cu Justiția? Are! Păi, și-atunci cum să participe la referendum? Logic, nu?

Marele absent al marelui
eveniment a fost Ioan Ciugulea. Pardon, “prietenul” Ciugulea”. Motivat de șeful
pe linie de partid. A propos, d.le Tăriceanu: în urmă cu ceva ani, vocea și
talentul lui Ioan Ciugulea l-au fericit și pe Crin Antonescu, președinte PNL la
acea vreme, cel care, tot într-o conferință de presă, l-a gratulat cu expresia
“prietenul meu”. Acum e… poveste. Și împrejurarea, și președintele…

. Citeste in continuare noutati de la Geta Boata in ziarul Editie-Speciala
Sursa/Editie-speciala.ro/
Geta Boata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *