Un ursuleţ coboară într-o localitate din Harghita pentru a mânca mere dintr-o livadă

Locuitorii din comuna harghiteană Zetea au fost avertizaţi printr-un mesaj Ro-Alert despre prezența unui urs în zonă. Jandarmii au aflat că este vorba de un pui de urs care coboară în localitate pentru a mânca mere, informează MEDIAFAX.

Jandarmii harghiteni au fost chemați sâmbătă seara să alunge un urs văzut în satul Sub Cetate, comuna Zetea.

Localnicii au primit un mesaj Ro-Alert în acest sens.

Jandarmii nu au găsit ursul, dar din discuțiile purtate cu oamenii au aflat că este vorba de un pui de urs care merge într-o livadă pentru a mânca mere, după care se retrage în pădure.

Echipajul de jandarmerie a rămas pentru o perioadă în zonă pentru a se asigura că ursul nu revine.

Editor: A. D. 

Citeste continuarea acestui articol… .
Sursa/Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *