Urmașii lui Steve McQueen dau în judecată Ferrari









Copiii lui Steve McQueen au anunţat că dau în judecată firma Ferrari pentru că foloseşte numele actorului ca să vândă maşini într-o ediţie specială, potrivit The Hollywood Reporter citat de News.ro.

În acţiunea intentată, copiii lui McQueen argumentează că orice este asociat cu numele celebrului actor – în special maşini – aduc profit. Ei au dat ca examplu un Porsche 917K din 1970, care a apărut în filmul “Le Mans”, în care juca Steve McQueen, maşină care a fost vândută la licitaţie cu peste 14 milioane de dolari, anul trecut. 

Pe de altă parte, Porsche afirmă că ediţia “The McQueen” a fost creată cu consimţământul dat de o rudă. Potrivit plângerii, Chad McQueen a vizitat Ferrari în 2011, când s-a întâlnit preşedintele companiei de atunci, şi şi-a arătat interesul pentru o maşină din seria McQueen cu condiţia ca el şi familia sa să îşi păstreze dreptul de a decide asupra acestui demers. 

Conform plângerii, însă familia McQueen a fost “surprinsă să constate că în 2017 Ferrari, fără să transmită o notificare, a început să promoveze şi să vândă o serie specială Ferrari pe care a numit-o “The McQueen”. 

Ferrari a făcut reclamă maşinii pe internet şi a distribuit broşuri care includeau fotografia lui McQueen. Asta, până când familia s-a opus. 

“Cu toate că Ferrari a redenumit maşina “Actorul”, compania a continuat să facă referiri la Steve McQueen pe pagina sa de internet dedicată automobilului şi este evident despre ce actor este vorba”, a mai invocat familia.  

Familia McQueen cere daune compensatorii de un milion de dolari şi alte 2 milioane de dolari pentru nerespectarea mărcii înregistrate. 

Etichete:

ferrari
,
Steve McQueen
,
proces ferrari

continuare… .

Sursa | Auto | Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *