USR a votat împotriva proiectului de lege care desființează conflictul de interese

Partidul Uniunea Salvați România a votat, marți, 25 aprilie, împotriva proiectului de lege care desființează practic conflictul de interese din Codul Penal și va propune partidelor de opoziție să facă front comun pentru a ataca la Curtea Constituțională această modificare legislativă care legalizează nepotismul în administrația românească.

Infracțiunea conflictului de interese a fost redenumită prin proiectul de lege adoptat, marți, în Camera Deputaților, iar textul de lege din Codul Penal a fost modificat, astfel încât, pe viitor, un funcționar public va putea participa, în exercitarea funcției sale, la luarea unei decizii prin care să îl favorizeze pe un fost partener de afaceri, pe un fost angajat sau angajator, pe orice persoană din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură.

„Am criticat de la tribuna Parlamentului această piedică pusă luptei împotriva corupției, reamintind că în anul 2006 România a introdus conflictul de interese în legislația noastră penală ca o condiție de aderare la Uniunea Europeană. După 11 ani se pare că nu ne mai este bine în UE și ne abatem de la linia pe care am pornit. De asemenea, am criticat dublul limbaj pe care îl folosește puterea actuală prin care pe de o parte susține că sprijină lupta împotriva corupției, iar pe de altă parte, în concret, adoptă legi care sabotează această luptă”, a declarat Stelian Ion, deputat USR și membru în comisia juridică.

Încercările deputaților USR de a-și exprima de la tribuna Parlamentului îngrijorarea cu privire la acest regres legislativ au fost blocate de președintele de ședință PSD, Vlase Gabriel, care nu a dat dreptul la replică deputatului Stelian Ion. Același abuz se manifestă și în cadrul Comisiei juridice din Camera Deputaților unde, în momentul în care argumentele parlamentarilor USR nu sunt pe placul puterii, li se ia dreptul la cuvânt. Același abuz îl regăsim și la nivel local unde nu se permite dreptul la cuvânt participanților la ședințele de consiliu local conduse de PSD.

USR va propune partidelor din opoziție să atace la CCR proiectul de lege care redefinește conflictul de interese din Codul Penal deoarece condiția introdusă în textul de lege nu este clară și are la bază o sintagmă care nu este definită în legislația civilă sau penală, ceea ce ar trebui să atragă neconstituționalitata textului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *