USR luptă pentru viitorul Institutului Cultural Român

Candidații propuși de USR pentru conducerea Institutului Cultural Român, Cosmin Manolescu și Cristina Modreanu, au primit cel mai mare număr de voturi, după candidații majorității parlamentare, în urma audierilor din Comisiile pentru Cultură și pentru Politică Externă ale Senatului.

Cei doi candidați USR au prezentat o diagnoză lucidă a situației de criză în care se află Institutul Cultural Român și au propus un plan profesionist de proiecte și programe pentru demararea unui proces de modernizare și reconstrucție instituțională.

„Candidații PSD, votați masiv de membrii coaliției majoritare, nu vor putea scoate ICR-ul din impasul major în care se află de mai mulți ani din următoarele motive: lipsa unei viziuni si strategii de dezvoltare instituțională, precum si lipsa unor competențe în management cultural. Singura soluție viabilă pentru renașterea Institului Cultural Român și a reprezentanțelor lui în străinătate este alegerea, în plenul Senatului, a candidaților pe care USR i-a propus și îi susține în continuare”, a declarat Vlad Alexandrescu, senator USR și membru în Comisia de cultură.

Institutul Cultural Român este o instituție publică de cultură cu o importanță capitală în promovarea culturii românești pe scena internațională. Din păcate, activitatea ICR se află în prezent într-o stare de blocaj, cauzată de lipsa de strategie (legată și de implementarea în general a unor proiecte mici fără vizibilitate pentru scena culturală locală), scăderea dramatică a bugetelor, lipsa de specializare a personalului existent, scăderea publicului. Mai mult decât atât, echipele filialelor sunt incomplete, lipsesc directori în unele dintre centrele cele mai importante (Paris, New York, Berlin, Tel-Aviv), iar personalul existent din rețeaua ICR este demotivat, prost salarizat și sufocat de birocrația internă. Institutul funcționează într-un sistem piramidal, în care transpar uneori lipsa de profesionalism, numirile politice și o activitate inerțială. Activitatea reprezentanțelor din străinătate este inegală, iar vizibilitatea ICR este redusă, atât în străinătate cât și în țară. În lipsa unor studii cu privire la publicul țintă și la piețele culturale unde acționează, la tipul de public căruia se adresează, programele sunt realizate fără o viziune de ansamblu și fără obiective specifice.

Singura șansă de renaștere a Institutului Cultural Român este demararea de urgență a unui amplu proces de reconstrucție instituțională prin care ICR să se transforme într-o organizație dinamică și profesionistă, capabilă să genereze plus-valoare, să atragă fonduri europene și să implementeze programe culturale de amploare.

Proiectul lor de management elaborat de candidații USR, Cosmin Manolescu și Cristina poate fi consultat pe site-ul www.usr.ro.(ICR – între trecut și viitor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *