USR și PNL au depus moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader

Partidul Uniunea Salvați România a depus alături de Partidul Național Liberal o moțiune simplă împotriva ministrului Tudorel Toader care a cedat presiunilor liderilor PSD-ALDE ce își doresc cu orice preț subordonarea Justiției.

Proiectul de modificare a Legilor Justiției lansat, întâmplător sau nu, la data de 23 august, reprezintă un atac concertat împotriva independenței justiției și o încercare de anulare a tuturor progreselor din acest domeniu pe care țara noastră le-a înregistrat începând cu reformele din anii 2004-2005. La zece ani după integrarea în Uniunea Europeană, coaliția de la putere își permite să arunce România în epoca sumbră a Guvernului Năstase și a Rodicăi Stănoiu, când magistrații care îndrăzneau să deranjeze clasa politică puteau fi excluși din profesie la ordinele Ministrului Justiției.

”Odată cu depunerea proiectului de modificare a Legilor Justiției, constatăm  că pentru domnul Tudorel Toader singurele interesele care primează sunt cele ale lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, nicidecum ale statului de drept și societății din România. Opoziția, Președintele României și societatea civilă trebuie să facă un front comun împotriva repolitizării Justiției”, a declarat Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR.

Proiectul lansat de Tudorel Toader conferă ministrului Justiției controlul total asupra Ministerului Public, la nevoie putând să-i revoce chiar și pe ocupanții celor mai mărunte funcții de conducere din această instituție. Ministrul Justiției va numi, de facto, șefii parchetelor, prin eliminarea președintelui României din această procedură. Ulterior, procurorii aserviți puterii, numiți în funcții de conducere, vor putea antrena suspendarea judecătorilor sau procurorilor incomozi prin simpla dispunere a măsurii controlului judiciar față de aceștia.

Mai mult, Inspecția Judiciară este privată de independența instituțională și repusă sub controlul politic al aceleiași persoane, ceea ce constituie o gravă încălcare a independenței justiției și creează o formă de presiune și șantaj politic la adresa judecătorilor și procurorilor. Practic, cererile privind apărarea reputației și a independenței judecătorilor vor fi soluționate doar cu girul ministrului Justiției. Astfel, acesta va putea zădărnici demersurile de apărare a reputației magistraților a căror activitate deranjează interesele grupului politic din care face parte ministrul.

Toate aceste modificări aduse Legilor Justiției prin proiectul lui Tudorel Toader confirmă faptul că ordinele lui Dragnea și Tăriceanu nu se discută: toate tunurile sunt pe independența Justiției! Miza este izolarea Președintelui, schimbarea șefilor de parchete, controlul politic al magistraților și închiderea propriilor dosare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *