Vacanţa de vară vine cu drepturi sporite pentru 120 de milioane de turişti. Călătorii care rezervă pachete de vacanţă vor dispune de o protecţie mai puternică în calitatea lor de consumatori, transmite Comisia Europeană.

Noile norme nu vor reglementa doar pachetele
de vacanţă tradiţionale, ci vor proteja şi consumatorii care rezervă alte forme
de servicii de călătorie combinate, inclusiv pachete personalizate. De asemenea,
este introdusă protecţia serviciilor de călătorie asociate, formulă în care
călătorul cumpără servicii de călătorie de la un punct de vânzare, însă este
invitat să rezerve alte servicii prin intermediul unei pagini de internet
separate.

 „Este
uşor să rezervi o vacanţă pe internet, însă dacă ceva nu merge bine, vrei să
fii sigur că eşti pe deplin protejat. Noile norme privind pachetele de servicii
pentru călătorii sunt acum adaptate la era digitală şi la noile moduri de
rezervare a vacanţelor. Călătorii vor beneficia totodată de noi drepturi şi vor
fi bine protejaţi în cazul în care operatorul dă faliment. Graţie noilor norme,
companiile turistice vor putea să îşi ofere serviciile la nivel transfrontalier”,
a declarat Věra Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de
gen.

Printre beneficiile aduse consumatorilor se
numără:

·        
informaţii mai clare pentru
călători, privind tipul, elementele şi caracteristicile pachetului sau
serviciilor asociate oferite, drepturile în calitate de consumatori, preţul şi
orice alte costuri suplimentare;

·        
rambursare şi repatriere în caz de
faliment, companiile turistice fiind nevoite să îşi asigure protecţia în caz de
insolvenţă;

·        
norme mai clare privind
răspunderea, responsabilitatea revenind organizatorului pachetului, indiferent
de entitatea care prestează serviciile de călătorie;

·        
drepturi mai solide de anulare, un
pachet de vacanţă putând fi anulat de călători din orice motiv, prin plata unui
comision rezonabil sau gratuit, în cazul în care destinaţia lor devine
periculoasă sau în cazul în care preţul pachetului este majorat cu peste 8% din
preţul initial;

·        
asigurarea cazării în cazul în
care călătoria de întoarcere nu poate fi efectuată, fiind garantate până la
maximum trei nopţi suplimentare de cazare;

·        
asistenţă pentru călătorii în
dificultate, în special prin furnizarea de informaţii privind serviciile de sănătate
şi asistenţa consulară.

Noile norme vor
aduce beneficii şi companiilor, prin intermediul:                                                    

·        
unor norme mai clare ce vor
facilita activităţile transfrontaliere, prin respectarea unui singur set de
norme privind cerinţele de informare, răspunderea şi alte obligaţii pe întreg
teritoriul UE;

·        
de cerinţe modernizate de
informare care nu se mai bazează exclusiv pe broşurile turistice;

·        
reducerii sarcinii de
reglementare, călătoriile de afaceri organizate în temeiul unui acord-cadru nemaifiind
acoperite de directivă.

Etape următoare     

Statele membre trebuiau să transpună normele
în legislaţia naţională până la data de 1 ianuarie 2018. A urmat apoi o
perioadă de tranziţie de şase luni, până la 1 iulie, care este data de la care
măsurile naţionale de transpunere a directivei vor începe să se aplice. Comisia
va examina modul în care normele au fost transpuse şi sunt aplicate în statele
membre şi va lua măsurile adecvate, dacă este necesar.

Pentru a extinde protecţia prevăzută de
Directiva UE privind pachetele de servicii pentru călătorii din 1990, Comisia a
prezentat, în luna iulie 2013, propunerea, care a fost adoptată în mod formal
de Parlamentul European şi de statele membre în noiembrie 2015. Noile norme
urmau să fie transpuse de statele membre până la 1 ianuarie 2018. Începând cu
data de 1 iulie, aceste norme sunt aplicabile în statele membre.

Noile norme se aplică în cazul combinaţiilor
de cel puţin două tipuri de servicii de călătorie (transport, cazare, servicii
de închiriere auto sau alte servicii, de exemplu, vizitele ghidate), inclusiv
în cazul pachetelor şi a serviciilor de călătorie asociate.

continuare… .

Sursa | Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *