Vești bune la 35 de ani de la explozia de la Cernobîl: Urmașii celor implicați în curățarea zonei, nu prezintă modificări ale ADN-ului

Vești bune la 35 de ani de la explozia de la Cernobîl: Urmașii celor implicați în curățarea zonei, nu prezintă modificări ale ADN-ului

La 35 de ani de la explozia de la Cernobîl încep să vină și veștile bune. Un studiu recent arată că urmașii celor implicați în curățarea zonei, nu prezintă modificări ale ADN-ului. Copii născuți între 1987 și 2002 nu au fost afectați, chiar dacă părinții au fost supuși unui grad mare de expunere. Pentru o precizie cât mai mare, la studiu au fost recrutate familii întregi pentru a se observa toate particularitățile și modificările din ADN. Cazurile au fost urmărite timp de 9 luni, iar rezultatul a fost încurajator. Între timp, reprezentanții rezervației Cernobîl încearcă să readucă viață în locul dezastrului.

Denys Vishnevsky, șef departament științic rezervația Cernobîl: „Acesta este un nou echilibru – pe de o parte, contaminarea și pe cealaltă parte, nu există activitate economică umană. Câmpurile nu sunt arate, nu se desfășoară activitate agricolă. Oamenii nu locuiesc aici permanent pentru a avea un trafic constant. Și acest lucru a mutat echilibrul spre pozitivitate. „

Chiar dacă oamenii încă se tem de efectele radiațiilor de acum 35 de ani, cei care lucrează la rezervație vor să ajute fauna sălbatică să revină. Unul dintre reprezentanți spune că așa avem ocazia să vedem cum se dezvoltă flora și fauna în lipsa oamenilor.

Citiţi continuarea acestui articol
Sursa/Autor: AlephNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *