Video Actrița Jane Fonda, arestată la Washington

Acrița americană Jane Fonda a fost arestată vineri, în timp ce participa la protestul față de schimbările climatice care avea loc la Washington. În vârstă de 81 de ani, actrița a fost filmată în timp ce se afla sub escorta poliției, relatează BBC News.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ea protesta în fața clădirii Congresului, alături de Oil Change International, o organizație care pledează pentru energie curată. Împreună cu ea au mai fost reținute 15 persoane, toate fiind acuzate de blocarea circulației.

Actrița anunțase că se va implica în proteste și a spus că se simte inspirată de „mișcarea incredibilă pe care au creat-o tinerii”. S-a mutat la Washington pentru „a fi mai aproape de epicentrul luptei pentru climă” și are de gând să protesteze în fiecare vineri, până în ianuarie, pentru a cere acțiuni concrete împotriva schimbărilor climatice.

Actrița este cunoscută pentru activismul ei. Luna trecută a fost văzută la acțiunile cu ocazia grevei climatice din Los Angeles. În 2016, a protestat de Ziua Recunoștinței față de construcția unei conducte petroliere în Dakota. A sprijinit, de asemenea, mișcarea Panterele Negre, un grup politic radical, care militează pentru patrule cetățenești înarmate care să monitorizeze comportamentul poliției în Oakland. 

Redactor: Luana Păvălucă

Citeste continuarea acestui articol… .

Sursa/Digi24/ Cultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *