VIDEO Profesoară de la Facultatea de Drept, cercetată disciplinar după ce a organizat un examen online cu 770 de studenți simultan și cu 90% din subiecte identice cu cele de anul trecut / Cadrul didactic a reclamat presiuni ale conducerii instituției în fața studenților

Conducerea Facultății de Drept a Universității din București a anulat un examen online susținut simultan de 770 de studenți și a început o anchetă disciplinară față de profesoara Simona Cristea, care a organizat examenul. Decanul Facultății de Drept, Răzvan Dincă, a explicat pentru Edupedu.ro că subiectele primite de studenți erau în proporție de 90% identice cu subiectele de la examenul anterior, iar „examenul inițial a fost astfel organizat încât nici măcar nu se poate identifica dacă a fost fraudat”. În momentul de față, studenții susțin examenul tot online, pe serii de 150-200 de candidați, supravegheați de personalul facultății. Profesoara Cristea s-a plâns în cadrul unui curs online cu studenții că este „prigonită” de conducerea facultății, potrivit unei înregistrări primită de Edupedu.ro. După mai multe încercări de a o contacta, cadrul didactic nu a răspuns la niciun apel până la publicarea acestui material.

Citiţi continuarea acestui articol
Sursa/Autor:Edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *