Virusurile care ar putea fi vinovate de boala Alzheimer

Detectarea cauzelor Alzheimer-ului este un proces complicat, iar evoluția lentă a bolii și dificultatea colectării probelor de țesut cerebral nu fac decât să îi țină pe loc pe oamenii de știință care încearcă să găsească răspunsuri.

Dar, într-o analiză publicată în jurnalul „Neuron”, cercetători de la Icahn School of Medicine susțin că prezența a două virusuri din creier ar putea ajuta la înțelegerea bolii.

Aceștia au analizat datele a 1000 de persoane infectate și au constatat că ele prezentau în abundență două tulpini ale virusului herpesului.

Cu toate acestea, oamenii de știință nu știu dacă virusurile declanșează boala sau dacă creierele persoanelor deja infectate cu Alzheimer sunt pur și simplu mai vulnerabile la infecții.

Cercetătorii spun că genomurile au fost detectate în aproximativ 30% din persoanele infectate cu Alzheimer. Este vorba de HHV-6A și HHV-7, iar abundența acestora a corelat cu scorurile demenței. Pe de altă parte, aceștia nu erau la fel de prezenți în cazul altor tulburări neurodegenerative. 

Așa cum era de așteptat, descoperirile au împărțit cercetătorii în două tabere. David Reynolds, director științific al Centrului pentru cercetarea Alzheimer-ului din Marea Britanie, a declarat că studiul este unul semnificativ.

„Cercetările anterioare au sugerat că virusurile au legătură cu Alzheimer-ul, dar analiza detaliată a țesutului cerebral a dus studiul mai departe decât atât”, a spus David Reynolds. El declară că există legături între virusuri și activitatea genelor implicate în Alzheimer, precum și modificări ale creierului și simptome asociate cu boala.

Pe de altă parte, John Hardy, genetician de la University College din Londra, rămâne sceptic și spune că datele necesită o interpretare extrem de prudentă.

Cercetătorii spun că, cu toate că descoperirile deschid noi căi de cercetare, nu schimbă ceea ce știam despre riscul bolii și modalitățile actuale de tratament. Însă studiul oferă sprijin celorlalte ipoteze controversate care susțin că virusurile ar putea fi implicate în dezvoltarea bolii Alzheimer.

Sursa | Play Tech

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *