Washingtonul anunță măsuri punitive împotriva armatei birmane, pe fondul crizei musulmanilor rohingya

Statele Unite au anunțat luni că reduc suplimentar ajutorul acordat unităților birmane și ofițerilor implicați în violențele împotriva musulmanilor rohingya, la originea unui exod masiv, relatează AFP.

616c64e4-0a43-4375-80c4-6e83562b7ad1

“Ne exprimăm cea mai mare îngrijorare în fața recentelor evenimente din statul Rakhine și a violentelor abuzuri traumatizante pe care le-au îndurat rohingya și alte comunități”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, anunțând o serie de măsuri punitive.

“Este imperativ ca orice persoană sau entitate responsabilă de atrocități, inclusiv actorii neguvernamentali și cei care au vrut să își facă dreptate, să fie trași la răspundere”, a afirmat purtătoarea de cuvânt, anunțând noi măsuri “pe lângă restricțiile existente” față de forțele armate birmane și de embargoul american “de lungă durată asupra tuturor vânzărilor de material militar”.

Printre aceste măsuri se află reintroducerea restricțiilor de călătorie pentru înalții responsabili militari birmani și anularea invitațiilor făcute înalților responsabili ai forțelor de securitate birmane pentru a asista la manifestații organizate de Statele Unite.

Washingtonul a mai anunțat că studiază introducerea unor “măsuri economice țintite” împotriva indivizilor având legătură cu “atrocitățile”.

Șefii armatei birmane sunt “responsabili” de criza minorității musulmane rohingya, a declarat miercuri secretarul de stat american, Rex Tillerson.

Potrivit ultimelor date ale ONU, peste 580.000 de musulmani au fugit din Myanmar pentru a se refugia în Bangladeshul vecin cu începere de la 25 august. Criza a început după ce militanți rohingya, denunțând maltratarea minorității lor în Myanmar, au atacat posturi ale poliției și armatei, ceea ce a declanșat o amplă operațiune de securitate care ar fi distrus zeci de mii de locuințe.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza, editor online: Anda Badea)

Sursa | Agerpres
https://www.agerpres.ro/externe/2017/10/24/washingtonul-anunta-masuri-punitive-impotriva-armatei-birmane-pe-fondul-crizei-musulmanilor-rohingya-07-19-48

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *