Xi Jinping ar putea să nu fie prezent la summitul G20 de la Roma

Xi Jinping ar putea să nu fie prezent la summitul G20 de la Roma

Diplomaţi chinezi i-au informat pe oficialii G20 că preşedintele Xi Jinping nu intenţionează în prezent să ia parte fizic la summitul din Italia din această lună, relatează Bloomberg, preluat de DPA.

Reprezentanţi ai Chinei au spus la o întîlnire la Florenţa luna trecută că este posibil ca Xi Jinping să nu poată participa la summitul G20 şi au invocat ca motiv pentru absenţa acestuia de la Roma protocolul din China privind pandemia de COVID-19, care poate include carantină pentru persoanele care se întorc din străinătate, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Potrivit unor surse familiare cu acest subiect, citate de Bloomberg, de la acea întîlnire nu a mai existat nicio comunicare privind participarea lui Xi Jinping, iar Italia, care găzduieşte summitul G20, încă nu a primit un răspuns oficial.

Potenţiala vizită a lui Xi Jinping este sub semnul întrebării de mult timp. Liderul chinez nu a mai părăsit ţara de la mijlocul lunii ianuarie 2020 şi, de un an şi jumătate, nu a mai primit vizita vreunui lider străin.

Dacă Xi Jinping nu se va duce la Roma, asta înseamnă că o plănuită primă întîlnire în persoană cu preşedintele american Joe Biden nu va mai avea loc.

Relaţiile dintre principalele două economii ale lumii rămîn tensionate. La sfîrşitul lunii august, publicaţia South China Morning Post a relatat că Xi Jinping ia în considerare doar o participare virtuală la summitul de la 30 şi 31 octombrie.

Nu este clar dacă China intenţionează să trimită o mică delegaţie.

Sursa: Noi.md
Articol / https://noi.md/md/in-lume/xi-jinping-ar-putea-sa-nu-fie-prezent-la-summitul-g20-de-la-roma

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *